Din ciclul scrierilor “Ardeleanca si Babylonul” m-am gandit sa ma opresc mai intai asupra unui concept ce, pentru noi ardelenii, este cel putin bizar - “fast”. Aud din ce in ce mai des fast-food, fast-learning, fast cars, si asa mai departe.... Se pare ca totul se invarte in jurul cuvantului “rapid” cu o viteza uluitoare, inclusiv relatiile, fie ca sunt doar interumane, de prietenie, business sau sexuale (intime).
Totul e pe modul “fast”: dialogam cu colegii de munca pe mess, tinem legatura cu prietenii pe facebook si mai nou se incheie parteneriate solide pe diferitele retele de socializare, ca sa nu mai zic de faptul ca aceste retele de socializare au devenit adevarate mijloace matrimoniale …..
Cu masca sau fara masca, ne facem cont pe cate o retea de acest gen si, uneori voit, alteori neprevazut, incepem un flirt nevinovat, o joaca inocenta care in timp se poate transforma intr-o “one-night stand”, o aventura de scurta durata, sau daca ai noroc intr-o relatie sanatoasa de lunga durata. Si aici e discutabil. Ce inseamna de fapt relatie de lunga durata?
Pana nu demult, eram convinsa ca o relatie este cea care trece de 3 ani, dar vazand ce se intampla mai nou in jurul meu si inclusiv cu mine, probabil o relatie de 3 ani reprezinta echivalentul nuntii de argint de alta data. Acum, daca ajungi sa iti imparti viata cu un partener 3 -6 luni, te poti numi déjà veteran sau longeviv.
